Din 2010 – adică de 14 ani, – mă ocup de dezvoltarea proiectelor în cadrul Fundației Mihai Eminescu Trust.

Mai precis, identific oportunități de finanțare, redactez documentația pentru obținerea finanțării, mă ocup de managementul și de raportarea lor.

Implementez proiecte de la A la Z alături de colegii mei.

Proiectele pe care le-am dezvoltat la fundație au o abordare multidisciplinară și integrată și vizează dezvoltarea durabilă a comunității prin valorificarea patrimoniului cultural și natural.
Activitatea Fundației este recunoscută și apreciată de Ministerul Culturii din România, de Consiliul Europei și de alte instituții și organizații din țară și de peste hotare ca fiind ➡️ un exemplu de bune practici.

Sunt mulți cei care ne-au cerut „rețeta”.

Cum scriem proiectele?

Cum câștigăm atât de multe finanțări?

Care este „secretul”?

În 2023 am numărat împreună cu colegii mei 18 proiecte la care lucram atunci simultan, ceea ce este mare lucru pentru o echipă mică, cu puțini angajați, așa cum este Fundația Mihai Eminescu Trust.

➡️ „Secretul” este de fapt o muncă asiduă, muncă de sisif, o muncă cu peste 10-12 ore zilnice de activitate și o vastă experiență în scrierea a sute de proiecte. Mii și mii de ore de muncă, cercetare, planificare, strategie, raportare și implementare.

3 dintre ultimele proiecte pe care le-am implementat la MET

1️⃣ În ultimii doi ani, am lucrat la CULTFORT – Fortăreață de cultură urbană, prin care am pregătit Turnul și Bastionul Măcelarilor din cetatea Sighișoarei să devină un spațiu de evenimente culturale de calitate. Am gândit pentru Fundație acest proiect, în condițiile în care în Sighișoara nu există suficiente locuri adecvate pentru evenimente culturale. Spațiul s-a deschis în 2023, an în care am avut aici peste 30 de evenimente, de la filme, teatru și concerte, până la demonstrații culinare, proiecții de video-mapping, ateliere pentru copii. Luna artei urbane a transformat Bastionul într-un loc în care zeci de copii au venit zilnic în luna august să facă ateliere gratuite de artă urbană. Proiectul a inclus tururi ghidate ale orașului, un program de inițiere în arhitectură pentru copii, întâlniri pentru stabilirea strategiei culturale a orașului alături de oameni de cultură, cursuri de management și fundraising cultural.

2️⃣ Un alt proiect la care am lucrat este Capitala Daciei – Muzeu al patrimoniului cultural european. Rolul Fundației în proiect a fost organizarea de activități de revitalizare și punere în valoare a fortificației de la Sarmizegetusa Regia, un loc emblematic pentru istoria noastră. Abordarea a inclus mult comunitatea și mesajele transmise s-au centrat pe rolul important pe care locuitorii zonei îl poartă în protejarea și valorificarea locului. Am organizat cursuri de formare interactivă pentru protectorii patrimoniului, școli de vară de arheologie pentru copii și tineri, ateliere de fierărie, am realizat pagina de internet a proiectului, o aplicație IT cu un tur virtual interesant, ca să enumăr câteva activități. Există așadar din partea mea experiență în gestionarea proiectelor mari, care includ monumente de pe lista UNESCO. Tot în acest proiect, am participat la schimburi de experiență cu partenerul norvegian al proiectului, acumulând informații despre cum se întâmplă lucrurile din acest domeniu într-o țară în care patrimoniul este pus eficient în valoare.

3️⃣ În 2019 am început salvarea bisericii fortificate din Alma Vii, prin proiectul REVEAL Alma Vii – Redescoperiți Alma Vii, finanțat de Ambasada Statelor Unite în România prin Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale. Biserica, ridicată la începutul secolului al XIV-lea de către comunitatea satului, a fost restaurată prin numeroase intervenții de structură. Comunitatea a fost implicată în gestionarea responsabilă a patrimoniului: cetatea e acum loc potrivit pentru brunch-uri cu bucate tradiționale și concerte, sau evenimente precum Zilele Satului, pe care comunitatea le organizează împreună. I-am făcut pe toți să înțeleagă cât de importantă este moștenirea culturală pe care o avem toți în comunitatea noastră. Satul acesta a renăscut, iar din locul cu străzi pustii de acum câțiva ani, a devenit acum un sat cu o energie renăscută, în care 10 noi familii s-au mutat definitiv și pe care mii de turiști români și străini îl vizitează vară de vară.

Sighișoara are și ea nevoie de astfel de proiecte!

Fundația la care am lucrat este recunoscută de mulți ani pe plan local, național și internațional, iar proiectele ei sunt apreciate și date ca exemplu peste tot în lume.

Aduc acum această expertiză valoroasă și în Primăria Municipiului Sighișoara.

#SchimbarePentruSighișoara
#VoceaTa#PentruSighișoaraNoastră