Florin Moiseș
„Reușim împreună!”

Florin Moiseș are 52 de ani. E sighișorean din naștere și asta, spune el, îi dă responsabilități în plus. Economist, ca profesie, proprietar al unui magazin de mobilă, crede că toate cele 10 principii fundamentale ale economiei sunt valabile și atunci când administrezi un oraș.
„Natura profesiei mele este liberală și a fost clar pentru mine, de la început, că nu pot merge decât cu un partid de dreapta. Consider că partea privată duce greul în orice țară, inclusiv în România”, spune Moiseș. De 5 ani, deci, este membru PNL. „Am intrat în politică pentru că am văzut că orașul moare. Moare încet și o dată cu el murim și noi. Bunăstarea mea materială, afacerea mea – acestea depind de bunăstarea cetățenilor Sighișoarei. E o dublă implicare. O dublă motivare”.
Florin Moiseș este căsătorit și are o fiică. „Din păcate, fiica mea a plecat în străinătate, considerând că acolo își poate face un viitor. A făcut studii la Universitatea din Leipzig, s-a descurcat singură, nu avea pe nimeni acolo. Acum, are un post în cadrul Primăriei din Leipzig, vorbește fluent câteva limbi străine, între care și araba, și se ocupă de integrare. Uneori mă gândesc că de un om ca ea este nevoie și la noi, la Sighișoara. Dar sunt atâția alți tineri sighișoreni care pot învăța să performeze într-o administrație modernă! M-aș bucura să știu că acești tineri valoroși pot fi motivați să rămână acasă, să construim împreună prosperitatea Sighișoarei”.
Sighișoara – probleme identificate și soluții
Lui Florin Moiseș orașul i se pare populat, din ce în ce mai mult, de oameni triști. „Pe fereastra biroului meu văd lumea care merge la fabricile din zonă. Și când se duc, și când se întorc sunt tot cu capul în jos. Mulți și-au pierdut veselia, iar asta s-a întâmplat din cauza vieții tot mai grele, în general, dar și pentru că orașul le oferă prea puțin, în compensare. Se observă o nepăsare a autorităților față de viața de zi cu zi a sighișorenilor. Nu se implică destul în viața orașului! Sighișorenilor nu li se oferă nimic pentru a se deconecta după o zi de muncă. Nu avem un teatru, o sală de cinema, un ștrand, un patinoar permanent, un loc de recreere pentru vârstnici, iar parcurile și locurile de joacă pentru copii în unele zone ale orașului sunt inexistente. De fapt, sighișorenii nu beneficiază de NIMIC. Toate acestea trebuie puse la dispoziția cetățenilor de către administrație, deoarece fiecare dintre ei contribuie la bugetul acestui oraș. Sunt lucruri normale și perfect realizabile.”
Cum vede rezolvate aceste probleme și altele la fel de stresante pentru populație? În primul rând, trebuie avută în vedere înfrumusețarea orașului. Și nu doar reparațiile stradale pot rezolva asta; sunt foarte multe clădiri nerenovate și este multă cerșetorie – aceasta fiind, de asemenea, o plagă pe imaginea orașului. „Cred că Sighișoara, în acest moment, este unul dintre orașele cu cea mai mare cerșetorie din țară.” Reducerea și, în cele din urmă, eradicarea cerșetoriei, se poate face printr-un efort comun: autorități, poliție locală, mediul privat (și mai ales marile magazine unde este acest „focar”). „Cu implicare și o bună coordonare, aceste lucruri se pot rezolva. Cred că pentru eradicarea cerșetoriei este nevoie de un proiect de integrare a acestora în viața socială și economică a orașului – iar asta se poate face accesând fonduri europene pentru programe de incluziune socială care să nu existe doar pe hârtie, ci să fie puse în practică, urmărite până la atingerea obiectivelor”.
„Sunt un bun coechipier”
Refacerea bazelor sportive ale Sighișoarei se numără între proiectele lui Florin Moiseș pentru Sighișoara. „Mulți ani, am făcut sport în orașul acesta. Acum, nu există niciun fel de bază sportivă; un stadion a fost distrus pentru a face loc unui centru comercial. Toate acestea trebuie refăcute!”.
Sportul este important pentru candidatul la funcția de consilier local. „Sportul este formator de caractere. Eu, făcând sport, am învățat să fiu un bun coechipier. Sunt obișnuit să lucrez în echipă și pentru mine lucrul acesta e foarte simplu. Am făcut fotbal, pe vremea când aici în oraș mai exista o echipă de fotbal bună, Metalul Sighișoara. Iar ce am învățat atunci – că victoria nu e posibilă dacă nu faci parte dintr-o echipă puternică – am aplicat și în afacerea pe care o am, și în familie. Și vreau să vin cu această lecție bine învățată și în echipa viitoarei administrații”.
Și fiindcă veni vorba de echipă: care sunt atuurile noii echipe liberale, în alegerile locale din 2020? „Optimism,entuziasm și realism! Toți provenim din mediul privat, nu depindem de nimeni, nici financiar, nici n-avem șefi care să ne spună ce să facem și ce să nu facem. Avem dorința de a reface acest oraș. Avem dorința de a munci bine pentru acest oraș, așa cum o facem în fiecare zi pentru celelalte proiecte ale noastre. Suntem oameni puternici, cu personalitate, obișnuiți să ia taurul de coarne!”. Pe de altă parte, însă, este de părere că o echipă e puternică și prin liderul ei, în spatele căruia să se alinieze, sprijinind aceeași idee de progres, aceleași proiecte pentru bunăstarea orașului.
Diversificarea ofertei turistice
Pe de altă parte, pentru că Sighișoara este ceea ce este – o cetate care și-a lăsat amprenta în istoria europeană, cu un inestimabil patrimoniu UNESCO – viitorul orașului nu poate fi imaginat în afara turismului, care, din punct de vedere financiar, are toate premizele să aducă mult la bugetul local. „Din păcate”, spune Florin Moiseș, „eu nu cred că, acum, ne ridicăm la așteptările vizitatorilor. E regretabil că un turist nu are suficiente motive să rămână două sau mai multe zile în Sighișoara. Cei mai mulți turiști rămân la noi câteva zeci de minute, poate câteva ore, dacă iau și prânzul aici. Diversificarea ofertei turistice și culturale este o soluție. Dar cred că și cetatea, în sine, merită o împrospătare. Este nevoie de un plan bine pus la punct, care să schimbe lucrurile în bine, de la refacerea străzilor cu piatră de râu pusă prost, la coșuri de gunoi, grupuri sanitare pentru turiști, buticuri în care să se vândă obiecte autentice și nu kitsch-uri. Nu vrem să fim doar o stație pe parcursul unei călătorii, ci un loc în care turistul să vrea să rămână mai mult și să dorească să revină”. Da, este de părere Florin Moiseș, restaurantele sunt frumoase, mâncarea este bună, hotelurile și pensiunile sunt primitoare – dar acestea toate țin de inițiativa privată. Ceea ce ține de Primărie, în cetate, se vede prea puțin și, uneori, aproape deloc.
„«Sighișoara turistului» și «Sighișoara sighișoreanului» nu sunt incompatibile. De fapt, prima ar trebui să aducă beneficii notabile celei de a doua. Dar ca să se întâmple asta, sunt necesare proiecte și abordări eficiente. Eu aș reface Sighișoara cum a fost înainte, fără kitsch-uri, cu clădiri îngrijite, vopsite în acele culori vesele, atrăgătoare, care îi sunt specifice. Asta ar atrage mai mulți turiști, pe de o parte, iar pe de altă parte, locuitorii, dacă ar vedea că orașul lor e frumos, ar face ca și casa lor să fie frumoasă, să nu facă notă discordantă”.
Florin Moiseș: autocaracterizare
„Întotdeauna am ales să dau un exemplu personal, atunci când am cerut ceva de la cei din jurul meu. Nu poți să ceri ceea ce tu însuți nu ești pregătit să faci. În afacerea mea, am înțeles că, indiferent dacă eu câștig sau nu, clientul meu trebuie să fie mulțumit. Să pot sta înaintea lui fără rușine, să mă uit în ochii lui. Așa vreau să fiu și în calitate de consilier local al orașului, să-i pot privi pe oameni în ochi fără să-mi fie rușine. Sunt un om corect. Sunt un om de echipă. Sunt un om care rezolvă probleme și împlinește proiecte. Ce îmi doresc să spună alegătorii despre mine, peste 4 ani? Că am reușit, împreună cu echipa liberală, să rezolvăm o mare parte dintre problemele lor și ale orașului”.