Hetiur şi Sighișoara – împreună pentru binele comun

O veche localitate săsească menționată documentar la 1301 – în germană Marienburg – face acum parte din municipiul Sighișoara. Locuitorii din Hetiur au o dificultate în a spune cine sunt – în documentele de identitate sunt trecuți fie ca locuitori ai Sighișoarei, fie ai satului Hetiur.

Din punct de vedere administrativ Hetiur este un cartier, dar din punct de vedere al celor care trăiesc acolo Hetiur este un sat.

Hetiur a fost uitat de Primărie, fiind chiar şi în prezent neracordat la rețelele de apă și canalizare.

Primarul, consilierii locali și echipa tehnică a Primăriei trebuie să meargă în mijlocul oamenilor din Hetiur pentru a stabili termene precise privind introducerea proiectului major apă – canal.

Hetiur trebuie implicat în viața socio-culturală a Municipiului Sighișoara. Ne propunem să finanțăm ansamblurile culturale, să reamenajăm căminul cultural și să înființăm un punct de lucru cu utilaje al gospodăriei orașului.

Îi asigurăm pe locuitorii din Hetiur că producţia lor de legume va fi mai bine promovată în Sighişoara. Nu este posibil ca sighişorenii să fie aprovizionaţi din judeţe îndepărtate, în timp ce hetiurienii nu au o piaţă de desfacere apropiată.

Hetiur are nevoie de drumuri practicabile în caz de condiţii climatice nefavorabile, iar Primăria Sighişoara va pune la dispoziție un utilaj care va fi folosit special în Hetiur în acest sens.

Dorim ca, în cadrul organizării zilelor orașului, o parte din activități să se desfășoare în Hetiur. Cu acest prilej se va organiza și o ședință festivă a Consiliului local în satul Hetiur. Hetiurenii trebuie să se simtă sighișoreni, iar sighișorenii – hetiureni.