Centru de formare în meserii la Sighișoara
Am discutat cu mulți antreprenori din Sighișoara. Lipsa de personal, mai ales de personal calificat, este provocarea majoră cu care se confruntă firmele din Sighișoara. Acestea plătesc lunar zeci de mii de lei pentru transportul muncitorilor din satele și comunele din împrejurimi.
Pe de altă parte, în Sighișoara și împrejurimi avem foarte mulți tineri uitați de stat, care lucrează ca zilieri sau temporar în străinătate, fără o perspectivă de formare profesională.
Am constatat că programa învățământului profesional nu este corelată cu cerințele antreprenorilor.
Așadar, propunem înființarea unui centru de formare profesională a adulților de la 16 ani în Sighișoara.
În acest sistem, specialiști cu experiență în domeniu pot deveni lectori prin absolvirea unui curs de formator, astfel se poate asigura o programă corelată cu cerințele pieței muncii.
Cursurile au o durată între 360 și 1080 de ore, în funcție de forma de învățământ absolvită (studii minime de 10 clase, studii medii de 12 clase). O treime din ore sunt dedicate instruirii teoretice, iar două treimi, instruirii practice la locul de muncă.
Într-o primă fază acest centru poate să-și desfășoare activitățile într-una din școlile sighișorene.
Considerăm că un astfel de centru poate fi condus de o asociație a antreprenorilor sighișoreni, în parteneriat cu Municipiul Sighișoara.
Mulți antreprenori cu care am vorbit sunt de părere că această inițiativă este necesară și ne-au asigurat de sprijinul lor. De asemenea, vom accesa împreună cu partenerii și fonduri pentru desfășurarea cursurilor, spre exemplu la „Programul Operațional Capital Uman (POCU)”, axele 1, 2-6. Prin acest centru de meserii crește atractivitatea Sighișoarei și pentru noi investitori.